Noile poze cu Moto G scot în evidență detalii interesante

de: Bogdan Cristea
18 04. 2016

Moto G, următorul telefon al celor de la Lenovo, este acum subiectul unui nou leak.

În perioada următoare, chinezii de la Lenovo vor lansa un nou telefon Moto G, iar întreaga comunitate tech este curioasă în legătură cu noutățile pe care le vor aduce aceștia. Până atunci, însă, va trebui să ne mulțumim cu o serie de leak-uri. Cele mai noi imagini cu telefonul ne prezintă, astfel un buton ”Home” pe partea din față, care, cel mai probabil va include și un senzor de amprente. După cum menționează publicația GSMArena, unul dintre oficialii companiei a promis în urmă cu ceva vreme că un asemenea feature va fi inclus.

Pe partea din spate, camera foto va fi așezată, la fel ca în cazul modelelor anterioare, pe o bandă verticală, iar deasupra acesteia s-ar afla modulul laser folosit pentru focalizare. Capacul pare a fi construit din policarbonat, deși, până de curând, se zvonea că vom vedea un Moto G din metal. Site-ul Pocket-Lint menționează faptul că marginile relativ sunt mici, iar ecranul ar putea avea o diagonală mai mare de 5 inci.

În mod interesant, camera foto ar putea fi similară celei pe care am văzut-o pe LG G5. În cazul noului flagship LG, vă spuneam că senzorul de 16MP face fotografii excelente atât la lumină, cât și la întuneric. Rezultatele nu sunt la fel de bune ca cele obținute de Samsung S7, dar LG G5 vine cu una dintre cele mai bune camere disponibile la momentul actual pe piață, mai bună decât cea de pe iPhone 6S.

În ianuare 2014, Motorola a fost cumpărată de Lenovo de la Google, iar succesul pe care l-a avut în doar doi ani a fost remarcabil. A lansat Moto G la începutul lui 2014, care a propulsat vânzările de la 0% la 6% în Marea Britanie, iar în al treilea trimestru din 2014, vânzările au ajuns la 10 milioane de telefoane. Cu toate acestea, Lenovo a anunțat că va renunța la numele Motorola.